Ziua Minoritatilor din Romania
În data de 16.12.2011, cu începere de la orele 13.00, la sediul CISPER Bucureşti –Ilfov din stada Dragusin Deleanu nr 1 sector 2, unitatea culturală a CISPER Bucureşti-Ilfov a organizat evenimentul cultural “Ziua minorităţilor din România".
Evenimentul a debutat printr-o scurtă prezentare a proiectului și a CISPER București Ilfov, prezentare susținută de către directorul Centrului, subliniindu-se rolul Centrelor Regionale în procesul de incluziune socială al persoanelor de etnie romă.
La eveniment a participat un număr de 14 persoane, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, reprezentanți ai societății civile rome, experții și voluntarii CISPER București Ilfov.
Fiecare dintre invitaţi a primit câte o mapă ce conţinea agenda evenimentului şi prezentarea CISPER București Ilfov .
Evenimentul s-a desfășurat sub egida Zilei internaționale a minorităților, sărbătoare celebrată în România în data de 18 decembrie, astfel, acest eveniment a fost dedicat,
în general, tuturor minorităţilor ce trăiesc în România și în special romilor.
În acest sens, a fost desfăşurată o expoziţie ce a constat în fotografii cu, costumele tradiţionale ale minorităţilor ce trăiesc în România, precum: costumul tradiţional tătăresc, armenesc, turcesc, rom, unguresc etc.
Potrivit agendei, în cadrul evenimentului, invitații au dezbătut și problemele cu care se confruntă minoritatea romilor, respectiv, şomajul ridicat, asistenţa medicală insuficientă și condiţiile inproprii în care trăiește majoritatea romilor.
Gavrilă Dana, ofiţer la Compartimentul de Prevenire a prezentat câteva iniţiative dintre proiectele susţinute de catre instituţia pe care o reprezintă „ŞI TU POŢI SĂ FII POLIŢIST”,”UNDE-I LEGE NU-I TOCMEALĂ”, ambele destinate copiilor romi.
Au fost impărţite invitaţilor, publicaţii ce au fost realizate în timpul proiectului: “Cercetare privind identificarea şi stabilirea nevoilor specifice sociale şi economice la nivel local, contribuind la realizarea unui studiu privind noile ocupaţii în curs de dezvoltare, conducând la identificarea unor noi forme şi condiţii de reabilitare profesională şi integrarea pe piaţa muncii a romilor”-“Ghid de incluziune socială “-“Studiu privind caracteristicile socio-istorice ale romilor în diferite regiuni şi contribuţia semnificativă a acestora în sfera culturală şi socială a comunităţii din care fac parte”.
